5 Iulie 2020

Grecia anunță că nu va accepta condițiile impuse de UE în cadrul planului de relansare



Grecia nu va accepta condiţiile stricte impuse de Uniunea Europeană pentru folosirea fondului de urgenţă în cadrul planului de relansare după pandemia de COVID-19, a declarat premierul elen Kyriakos Mitsotakis pentru Financial Times, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

"Grecii s-au maturizat mult. Şi vrem să ne facem propriile reforme", a anunţat şeful guvernului de la Atena.

O revizuire semestrială a performanţelor economice desfăşurată de Comisia Europeană a fost suficientă şi nu este nevoie de "condiţionalităţi stricte suplimentare", a insistat el.

Mitsotakis a declarat pentru Financial Times că Grecia are "o agendă de reforme foarte agresivă" care se va concentra pe "tranziţia verde", "tranziţia digitală" şi încurajarea investiţiilor, în parte printr-un program de privatizare.

Vineri, într-o intervenţie în parlament, Mitsotakis a anunţat noi măsuri în valoare de 3,5 miliarde de euro pentru a sprijini afacerile afectate de carantina impusă pentru a stopa răspândirea epidemiei de coronavirus.

Grecia reuşise să depăşească criza a datoriei publice în 2018 şi spera să înregistreze o creştere economică puternică în 2020. Însă măsurile de izolare impuse la nivel naţional în martie pentru a preveni infecţiile cu coronavirus au dat peste cap aceste aşteptări. Acum, se aşteaptă ca economia Greciei să se contracteze cu 8% până la 10% în acest an, revenind pe creştere abia din 2021.



Citeste si