20 Februarie 2007

Qatarul este interesat sa intre in actionariatul EADS

Autoritatea de Investitii din Qatar se afla in discutii privind achizitia unei participatii la producatorul avioanelor Airbus, EADS, a anuntat un oficial al ministerului de externe al Qatarului, informeaza NewsIn

"Ne aflam in discutii cu EADS", a declarat oficialul qatariot, care a preferat sa ramana anonim. Acesta a refuzat sa precizeze suma pe care Qatarul este dispus sa o investeasca sau de la cine va cumpara aceasta participatie.

Grupul EADS va anunta astazi detaliile planului de restructurare, realizat ca urmare a crizei puternice prin care a trecut in cursul anului trecut, din cauza problemelor de productie ale diviziei sale Airbus. Aceasta a inregistrat intarzieri in livrarea modelului gigant de transport A380 si au costat EADS aproximativ cinci miliarde de dolari, care reprezinta profit nerealizat. Guvernul francez si firma media Lagardere detin impreuna 22,5% din EADS, iar Spania detine 5,4% din EADS.

Al cincilea producator mondial de automobile, DaimlerChrysler, a anuntat in cursul acestei luni ca a vandut 7,5% din capitalul EADS unui consortiu de investitori, decizie prin care si-a redus participatia la 15%, detinand insa in continuare drepturile de vot oferite de intreaga participatie de 22,5%.

Consortiul care a achizitionat aceasta participatie este compus din 15 investitori publici si privati, majoritatea acestora fiind din Germania. Investitorii publici detin 40% din capitalul EADS, iar cei privati restul de 60%.



Citeste si