13 Iulie 2020

Bogații vor să plătească taxe mai mari pentru a ajuta economiile țărilor să își revină după criza Covid-19



Un grup de 83 dintre cei mai bogați oameni ai lumii au cerut guvernelor să crească în mod permanent taxele pe care le plătesc pentru a contribui la revenirea economică după criza COVID-19.

Printre cei care au făcut apel la creșterea taxelor se numără cofondatorul brandului de înghețată Ben and Jerry, Jerry Greenfield, moștenitoarea imperiului Disney, Abigail Disney, fondatorul Warehouse Group și al doilea cel mai bogat om din Noua Zeelandă, Sir Stephan Tindall, scenaristul și regizorul Richard Curtis și John O`Farrell, care a realizat milioane investind în companiile de tehnologie din Silicon Valley.

Cerem guvernelor noastre să majoreze taxele pentru oamenii ca noi. Imediat. Substanțial. Permanent. Pe măsură ce criza COVID-19 afectează lumea, milionarii ca noi joacă un rol critic în ajutorarea lumii. Nu, nu noi îi îngrijim pe cei bolnavi din centrele medicale. Nu conducem ambulanțele care aduc oamenii bolnavi la spital. Nu contribuim la stocurile de alimente și nu livrăm mâncare la ușă. Însă avem bani, foarte mulți bani. Bani de care este nevoie cu disperare acum și de care vom avea în continuare nevoie în anii care vor urma, pe măsură ce lumea se recuperează după criză”, se arată în mesajul antreprenorilor, publicat de The Guardian.

Grupul care a semnat scrisoarea avertizează că impactul economic al crizei va dura zeci de ani și ar putea împinge jumătate de miliard de oameni în sărăcie.

Problemele cauzate de criza Covid-19 nu pot fi rezolvate prin acțiuni caritabile, oricât de generoase ar fi. Liderii guvernelor trebuie să strângă fondurile de care avem nevoie și să le împartă corect. Avem o mare datorie față de persoanele aflate în prima linie de luptă. Persoanele de care avem cea mai mare nevoie sunt plătite mai puțin pentru munca pe care o fac”, se mai arată în scrisoarea transmisă.

În lume sunt peste 500.000 de persoane care intră în categoria „ultrabogat”, cu averi de peste 30 de milioane de dolari.



Citeste si