21 Iulie 2020

Un nou focar la o fermă din Germania: 19 români, printre cei infectați



Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că 19 cetăţeni români care lucrează la o fermă din localitatea Swisttal, districtul Rhein-Sieg, din Germania, au fost confirmaţi ca infectaţi cu noul coronavirus.

Potrivit MAE, 320 de români lucrează la acea fermă şi o primă testare a întregului personal a avut loc în data 18 iulie, o nouă testare urmând să fie efectuată zilele următoare, conform Agerpres.ro.

În acest context, oficiul consular din Bonn a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la situaţia cetăţenilor români, iar o echipă din cadrul oficiului consular s-a deplasat, luni, la ferma în cauză. Conform informaţiilor obţinute de reprezentanţii consulatului, cetăţenii români depistaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 sunt asimptomatici, un singur român fiind internat în spital pentru o altă afecţiune, măsura fiind dispusă anterior depistării infecţiei. În prezent, starea de sănătate a cetăţeanului român internat este stabilă.

De asemenea, autorităţile germane şi reprezentanţii fermei au precizat că, până la efectuarea celei de-a doua testări, toţi lucrătorii fermei au fost plasaţi în carantină, iar persoanele infectate au fost izolate de restul angajaţilor, în spaţii special puse la dispoziţie. Angajatorul şi-a manifestat disponibilitatea de a suporta costurile de repatriere pentru persoanele ale căror rezultate vor fi negative şi la a doua testare pentru infecţia cu noul coronavirus şi ale căror contracte de muncă expiră în perioada următoare, în măsura în care aceştia vor opta pentru revenirea în ţară.

Consulatul General al României la Bonn continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile germane în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Bonn: +49 228 68 38 135, +49 228 68 38 211, +49 228 68 38 244, +49 228 68 38 254, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de urgenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al consulatului: +49 1735757585



Citeste si