13 August 2020

Vaccinul COVID-19 ar putea să nu funcționeze dacă ești obez



În timp ce lumea așteaptă cu sufletul la gură un vaccin care să prevină îmbolnăvirea cu noul coronavirus (COVD-19), americanii se tem că soluția nu va fi foarte eficientă din cauză că o bună parte din populație este obeză.

Mai bine de 1 din 3 americani este considerat obez, iar Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor în SUA avertizează că exact acest tip de persoane riscă cel mai mult să se infecteze cu noul coronavirus.

“Din experiența anterioară cu alte vaccinuri testate pe obezi știm că aceste persoane nu răspund bine la vaccinuri”, a declarat Matthew Laurens cercetător în cadrul University of Maryland, citat de ABC News.

Studii anterioare au arătat că vaccinurile împotriva unor boli precum Hepatita B nu sunt la fel de eficiente în cazul persoanelor obeze, comparativ cu persoanele ce nu au această problemă.

Experții sunt îngrijorați de acest fapt, mai ales având în vedere că 42,4% dintre americani sunt clasificați ca fiind obezi, iar obezitatea reprezintă un risc major de complicații în cazul unei îmbolnăviri cu virusul COVID-19.

“Suntem conștinenți de faptul că deși lucrăm la dezvoltarea unui vaccin COVID-10, acesta s-ar putea să nu funcționeze deloc în cazul anumitor segmente ale populației, inclusiv a obezilor. Este un lucru îngrijorător”, spune Matthew Laurens.



Citeste si