31 Octombrie 2020

Un nou cutremur sâmbătă dimineață în orașul Izmir din Turcia. La cât se ridică numărul victimelor de până acum



Bilanţul morţilor cutremurului de vineri în oraşul Izmir din vestul Turciei a urcat la 25, a anunţat sâmbătă agenţia oficială de presă Anadolu, citând autoritatea naţională de gestionare a dezastrelor AFAD.

Un total de 804 persoane au fost rănite. Eforturile de salvare continuă la nouă clădiri avariate, a precizat Anadolu, citată de DPA, adăugând că alte trei persoane au fost scoase de sub dărâmături în viaţă la 17 ore după cutremur, notează Agerpres.

Potrivit AFAD, o replică cu magnitudinea 5,0 a avut loc sâmbătă dimineaţă în districtul Seferihisar din Izmir.

Autorităţile folosesc "toate mijloacele disponibile" pentru a-i ajuta pe cei afectaţi, a declarat preşedintele Recep Tayyip Erdogan mai înainte la Istanbul.

Cutremurul a avut loc la 15.01 (12.01 GMT), la o adâncime de 16,5 kilometri în districtul Seferihisar din Izmir, potrivit AFAD. 196 de replici au urmat după cutremurul major.

Seismul a fost resimţit atât în insulele greceşti din Marea Egee, cât şi în oraşele turceşti din apropiere, inclusiv cel mai mare oraş din Turcia, Istanbul, la aproximativ 540 de kilometri spre nord, a anunţat canalul TRT.

Cu o populaţie de peste 4,3 milioane de locuitori, Izmir este al treilea oraş ca mărime din Turcia după Istanbul şi Ankara.

În Grecia, două persoane au fost ucise şi mai multe clădiri de pe Insula Samos au fost avariate în urma puternicului cutremur cu magnitudinea 6,7 grade pe scara Richter, aminteşte France Presse.

Sursa video: YouTube/ Reuters



Citeste si