24 Decembrie 2020

Înțelegere istorică între Marea Britanie și UE. Brexit cu final fericit



Regatul Unit şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord privind relaţiile comerciale post-Brexit, cu doar câteva zile înainte ca Londra să iasă din piaţa unică a UE, relatează surse europene citate de AFP, preluat de Agerpres.

"S-a ajuns la un acord", a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic, salutând "veştile fantastice pentru familiile şi afacerile din orice parte a UE".

"Am semnat primul acord de liber schimb bazat pe zero taxe şi zero cote care s-a realizat vreodată cu UE", a adăugat sursa britanică.

Încheierea acordului are loc după luni de blocaj, după ce şi miercuri s-a anunţat că o înţelegere este iminentă. Cel mai îndelungat punct de dispută a fost problema pescuitului.

Marea Britanie a părăsit oficial UE la sfârşitul lui ianuarie, dar a rămas membră a pieţei interne a UE şi a uniunii vamale până la încheierea perioadei de tranziţie, la sfârşitul anului.

În absenţa oricărui acord, taxe vamale mari şi alte bariere comerciale s-ar fi aplicat, riscând să afecteze serios economia şi lanţurile de distribuţie.



Citeste si