5 Februarie 2021

Vaticanul cere o întrunire a Consiliului de Securitate al ONU: vaccinul COVID trebuie să ajungă în țările sărace



Organizaţia caritabilă a Vaticanului, Caritas Internationalis (CI), a solicitat Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) să organizeze o întrunire a Consiliului de Securitate prin care să se statueze că distribuirea echitabilă a vaccinurilor împotriva noului coronavirus reprezintă o chestiune de securitate globală, transmite Agerpres.

Un apel lansat de doi cardinali şi de secretarul general al Caritas Internationalis susţine că naţiunile bogate au obligaţia morală de a se asigura că vaccinurile ajung şi la cei săraci, la refugiaţi şi la minorităţi.

"Solicităm o întrunire a Consiliului de Securitate pentru a aborda chestiunea accesului la vaccinuri ca pe o problemă de securitate globală, prin decizii politice ferme, bazate pe multilateralism", conform textului.

"Această pandemie este o problemă de securitate pentru oameni la nivel global, care ameninţă întreaga familie a umanităţii. Abordarea problemei vaccinurilor din perspectiva unei strategii naţionale înguste poate duce la eşecul moral al asigurării nevoilor celor mai vulnerabili oameni de peste tot de pe glob", se mai arată în apelul semnat de cardinalul Luis Antonio Tagle, preşedinte al CI, de cardinalul Peter Turkson, şeful Departamentului pentru Dezvoltare umană integrală al Vaticanului, precum şi de Aloysius John, secretarul general al CI

Datoriile țărilor sărace ar trebui să fie șterse

Prin acest apel, Vaticanul le mai solicită naţiunilor bogate să şteargă datoriile statelor sărace, astfel încât banii să poată fi folosiţi pentru îmbunătăţirea sistemelor de sănătate din aceste ţări.

De asemenea, Vaticanul le solicită şi producătorilor de vaccinuri să deschidă noi centre de producţie în Africa, Asia şi America Latină pentru a accelera procesul de distribuţie a vaccinurilor către cele mai sărace populaţii

Statele bogate, care au grijă doar de ele, s-ar putea confrunta cu o altă criză în viitor, dacă naţiunile sărace vor fi neglijate în această perioadă, iar pandemia scapă de sub control în emisfera sudică, se mai precizează în apel.



Citeste si