6 Mai 2021

Compania unde colegii îți stabilesc salariul



O companie care dezvoltă software are o abordare radicală a modului în care salariile angajaților sunt decise. Astfel, 10Pines permite propriilor angajați să stabilească ”în mod democratic” salariile colegilor.

10Pines este o companie din Argentina care dezvoltă software pentru companii precum Starbucks sau Burger King.

Salariile în companie sunt stabilite de trei ori pe an la ”ședința de remunerare”, la care participă toți angajații cu excepția noilor salariați care sunt încă în perioada de probă. În cadrul ședinței, angajații pot cere o mărire, subiect care este apoi discutat cu ceilalți colegi care vor avea ultimul cuvânt în această privință.

Ariel Umansky, unul dintre salariații 10Pines, a decis recent să refuze o mărire cu 7% a salariului. ”m-am simțit nesigur și expus având în vedere că aș fi câștigat la fel de mult, sau poate chiar mai mult decât colegi despre care cred că au performanțe mai bune decât mine. Este destul de ușor să te simți ca un impostor”, spune Umansky, citat de BBC.

În fiecare an, 50% din profitul firmei este împărțit în rândul angajaților.

10Pines vrea să aibă o ierarhie orizontală și să fie transparentă cu salariații săi. După pribmele trei luni de probă, fiecare angajat poate participa la o ședință lunară unde se vor lua decizii cheie, precum potențiali clienți, cheltuieli, bilanțul companiei și salariile.

Compania nu are un CEO și nu există manageri în adevăratul sens al cuvântului, însă există angajați ”seniori” care sunt parteneri în firmă.



Citeste si