24 Mai 2021

Avion deturnat la Minsk| CEO-ul Ryanair crede că la bord au fost infiltrați agenți ai KGB din Belarus



Michael O”Leary, CEO al Ryanair, crede că în avionul deturnat la Minsk de către regimul Lukașenko, avion în care se afla disidentul Roman Protasevici , s-ar fi aflat și agenți ai KGB-ului din Belarus.

Poliția din Belarus i-a arestat pe Roman Protasevici, jurnalistul disident în vârstă de 26 de ani, și pe prietena sa, Sofia Sapega, după ce au forțat aterizarea avionului la Minsk, avion ce trebuia să aterizeze de fapt la Vilnius, conform BBC.com.

Michael O”Leary, CEO-ul Ryanair, a precizat în cadrul unui interviu că ”din câte se pare, intenția autorităților de la Minsk a fost de a prelua un jurnalist din avion și pe cei care îl însoțeau…noi credem că din avion s-au debarcat și agenți ai KGB.

Un avion de vânătoare MiG-29 a interceptat cursa comercială cu care călătorea, alături de 170 alți pasageri, Roman Protasevici, care a fost arestat la capătul operațiunii de oprire a zborului.

Roman Protasevici se afla într-un avion comercial care pornise din Atena și care se îndrepta spre Vilnius, capitala Lituaniei, în momentul în care interceptorul forțelor aeriene bieloruse a somat piloții să-și schimbe cursa către Minsk, capitala Belarusului, unde bine-cunoscutul personaj sedițios a fost luat în primire de autoritățile locale.

Disidentul este con-fondatorul și fost editor al canalului NEXTA, de pe platforma social media Telegram, devenită populară pentru distribuirea de informații și organizarea de demonstrații anti-Lukașenko, președintele Belarusului încă de la declararea independenței față de Uniunea Sovietică, în 1991, o performanță pe care nici măcar Vladimir Puțin n-a atins-o.

Protasevici și-a părăsit țara în 2019, temându-se că va fi arestat, însă a continuat să deranjeze regimul lui Lukașenco din autoexilul din Lituania atât de mult, încât a fost acuzat, în noiembrie 2020, pentru instigare la dezordine publică și la ură socială.



Citeste si