4 August 2021

Microsoft cere vaccin obligatoriu pentru angajații care se întorc la birou



Microsoft va cere angajaților, vânzătorilor, dar și invitaților/vizitatorilor să arate dovada vaccinării pentru a putea intra în clădirile companiei din SUA, scrie CNBC.

Măsura va fi aplicată începând cu luna septembrie și este luată în contextul în care mai multe companii de IT americane și agenții guvernamentale au anunțat că vor face vaccinarea obligatorie pentru angajați, având în vedere nomărul în creștere de infectări cu tulpina Delta.

Reprezentanții Microsoft au declarat că birourile companiei, închise în martie 2020, vor fi redeschise după data de 4 octombrie, asta după ce inițial data fusese stabilită pentru 7 septembrie. Și giganții Apple și Google au amânat redeschiderea birourilor.

Anul trecut, Microsoft a anunțat că va permite angajaților și în viitor să lucreze de acasă în jumătate din timpul de lucru, aceștia având totodată posibilitatea de a cere managerilor să lucreze de acasă chiar și full-time.

Microsoft are 181.000 de angajați, dintre care 103.000 lucrează în SUA.



Citeste si