10 August 2021

VIDEO | Replica Titanicului, aflată în construcție în China, a început să ruginească



Construcția unei replici a vestitului Titanic, care are loc în China pare să se oprească, deoarece noile imagini au dezvăluit cum scumpa clonă se află într-o stare de rugină avansată.

Proiectul, care a costat până acum peste 110 milioane de lire sterline și care pare departe de finalizare, ar trebui deschis ca atracție în stațiunea turistică internațională, de șapte stele, Romandisea, din provincia Sichuan, China, anul viitor, potrivit site-ului oficial.

Vasul, intitulat Titanic din Romandisea, trebuia să fie gata în 2017, însă un ansamblu de întârzieri și probleme financiare au dus la amânarea momentului, scrie The Mirror.

Sursa Video: CGTN America/ Youtube

Mai mult decât atât, deși constructorii au insistat că replica va fi o abordare „respectuoasă” a navei White Star care s-a scufundat în 1912, planificatorii au provocat indignare în rândul familiilor supraviețuitorilor atunci când au vorbit despre recreerea accidentului care a ucis peste 1.500 de oameni, cu o simulare.

„Tatăl meu a trăit până la aproape 90 de ani și țipetele oamenilor care luptau pentru viața lor au rămas cu el până la sfârșitul zilelor sale”, a spus Jean Legg, al cărui tată a făcut parte din personalul de pe vas, fiind unul dintre cei 705 supraviețuitori.

În prezent, imaginile care vin din parcul tematic arată nava cu o carenă complet ruginită, și fără muncitori în zonă. Nava este încă înconjurată de schele, dar nu este nici pe departe similară cu Titanicul.

Proiectul trebuia să fie o copie ideală, echipa de design spunând că vrea să „se apropie cât mai mult posibil de original”, cu săli de banchet, teatre, platforme de observare și piscine. Dar proiectul rămâne într-o stare degradantă, iar rușinea mai vine și din faptul că Titanicul original a fost construit în doar 12 luni, la începutul secolului al XX-lea.



Citeste si