16 August 2021

Companiile aeriene vor evita spațiul Afganistanului: Lufthansa ia primele măsuri



Lufthansa va redirecţiona zborurile pentru a evita spaţiul aerian afgan până la noi dispoziţii, a anunţat un purtător de cuvânt al operatorului aerian german, după ce talibanii au capturat capitala Kabul fără să întâmpine rezistenţă şi controlează totodată aproape toate provinciile din ţară.

"Toate companiile aeriene din grupul Lufthansa suspendă survolarea Afganistanului până la noi dispoziţii". Ca rezultat, durata zborurilor spre India şi alte destinaţii va fi extinsă cu până la o oră, a precizat purtătorul de cuvânt al companiei, scrie Agerpres.

Evacuarea diplomaţilor şi a altor cetăţeni străini a fost organizată într-un ritm intens în weekend la Kabul.

Cetăţenilor afgani şi străini care doresc să părăsească Afganistanul ''trebuie să li se permită să facă acest lucru'', au afirmat SUA şi alte 65 de ţări într-o declaraţie comună, avertizându-i pe talibani că trebuie să dea dovadă de ''responsabilitate'' în această privinţă.



Citeste si