6 Aprilie 2007

FMI se teme de extinderi problemelor economiei SUA



Economia Statelor Unite ale Americii este afectata in continuare de problemele prin care trece piata imobiliara insa nu sunt riscuri ca acestea sa fie resimtite grav si de economiile europene, care trec printr-o perioada buna, a anuntat Fondul Monetar International.

Insa in cazul in care problemele prin care trece sectorul imobiliar american s-ar extinde catre sectoarele de larg consum si al investitiilor in afaceri, FMI este de parere ca ar putea fi resimtite efecte transfontaliere grave.

"In acest caz, politicienii vor trebui sa reactioneze intr-un mod flexibil si rapid pentru a limita impactul scaderii cererii externe", a precizat FMI potrivit NewsIn. Multi analisti sunt de parere ca ritmul de crestere al economiei americane va scadea sub nivelul anual de 2% in primul trimestru al 2007, insa ar putea sa creasca in a doua jumatate a anului curent.

Fondul a precizat ca eventuala extindere a problemelor americane va afecta in principal statele care au legaturi comerciale si financiare stranse cu SUA, printre care se numara Canada si tarile din America Latina.

In contrast, Africa si Orientul Apropiat vor fi cele mai putin afectate de extinderea problemelor economiei americane, a adaugat FMI. "Exista dovezi conform carora potentiala amploare a efectelor unor crize ce ar afecta SUA a crescut in timp, avand in vedere ca integrarea financiara si comerciala din ce in ce mai crescuta ar majora efectele transfrontaliere ale acestor crize", a avertizat Fondul.



Citeste si