6 Noiembrie 2021

Prima țară din lume care introduce vaccinul COVID în schema obligatorie pentru copii



Costa Rica devine prima țară din lume care introduce în schema obligatorie de vaccinare a copiilor vaccinul anti-COVID. Serul va fi cuprins în lista deja extinsă de vaccinuri pentru copii, potrivit unui anunț al Ministerului Sănătății.

Țara a semnat un acord cu Pfizer pentru livrarea dozelor necesare vaccinării copiilor sub 12 ani, campania urmând să înceapă în martie 2022, potrivit BBC.

Costa Rica va primi din partea companiei Pfizer 3,5 milioane de doze de ser, dintre care 1,5 milioane vor fi păstrate pentru copii mai mici de 11 ani. Astfel, se va opri răspândirea virusului la nivelul copiilor, care nu dezvoltă forme grave, de cele mai multe ori, însă pot fi transmițători.

Dozele care vor rămâne vor fi administrate bătrânilor și celor cu imunitate foarte scăzută.

Costa Rica are, în prezent, o rată de vaccinare de 55%. În plus, peste 70% din cei cu vârste între 12 și 19 ani au primit, până acum, o primă doză.

Vaccinul Pfizer a demonstrat o eficacitate de 90,7% împotriva coronavirusului, potrivit celor mai recente studii clinice efectuate pe copii cu vârsta cuprinsă între cinci şi 11 ani. În prezent, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite a aprobat autorizarea de urgență a serului anti-COVID pentru cei mici.



Citeste si