14 Decembrie 2021

Americanii nu pot călători fără arme: 5.700 de confiscări la aeroport anul acesta



Administraţia pentru securitate în transporturi (TSA) a Statelor Unite a informat că, în 2021, personalul său a confiscat mai mult de 5.700 de arme de foc la controalele de securitate pe aeroporturi, cel mai ridicat bilanţ consemnat pe parcursul unui an, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Administratorul TSA, David Pekoske, a declarat luni, într-un briefing de presă, că precedentul record data din 2019, când au fost confiscate circa 4.400 de arme de foc. Rata actuala de detectare de arme de foc în bagajele de mână la controalele de securitate la un milion de pasageri este dublă faţă de recordul anterior, a precizat Pekoske.

În opinia sa, această creştere reflectă faptul că tot mai mulţi americani poartă arme asupra lor.

Pasagerii curselor aeriene au dreptul să transporte cu avionul o armă neîncărcată, însă numai la bagajul de cală.

'Este o greşeală destul de costisitoare', a spus şeful TSA, explicând că agenţia 'va intenta întotdeauna acţiune civilă care va costa mii de dolari după ce finalizăm ancheta'.

De asemenea, TSA va deferi dosarul instituţiilor de aplicare a legii dacă a constatat o încălcare a legislaţiei locale sau a statului.

În noiembrie, descărcarea accidentală a unei arme la un punct de control al securităţii pe aeroportul internaţional din Atlanta a provocat haos.

Un agent TSA a văzut o armă în timpul scanării, iar pasagerul a sărit să o apuce, moment în care aceasta s-a descărcat, a informat TSA. Incidentul a dus la întreruperea traficului aerian cât timp a fost investigat de poliţia din Atlanta.



Citeste si