25 Aprilie 2007

KKR a majorat oferta de preluare pentru Alliance Boots la 22 mld. dolari

Fondul de investitii Kohlberg Kravis Roberts(KKR) a majorat oferta pentru preluarea Alliance Boots cu 4,5%, pana la 22 de miliarde de dolari si a invins, astfel, fondul de investitii rival Terra Firma, asigurandu-si aproape 30% din actiunile companiei, informeaza NewsIn.

KKR, care este sustinuta de catre vicepresedintele si cel mai important actionar al Alliance Boots, Stefano Pessina, a ridicat oferta pentru cel mai mare lant de farmaceutice britanic la 1.139 de pence pe actiuni in bani gheata, echivalentul a 11 miliarde de lire sterline (22 miliarde de dolari). Oferta de la KKR a depasit-o pe cea de 1.126 pence a fondului de investitii Terra Firma, facuta alaturi de fundatia Wellcome Charity si de grupul bancar HBOS.

"Boots este o institutie nationala foarte importanta si este normal sa fin dezamagiti ca nu vom putea implini viziunea indrazneata pe care o aveam pentru companie si pentru rolul esential pe care aceasta il are in aprovizionarea sectorului medical din Marea Britanie", au declarat reprezentantii consortiului Terra Firma.

Actiunile Alliance Boots s-au depreciat usor ca reactie la retragerea din competitie a Terra Firma, dupa ce crescusera cu 40% in cele sase saptamani de la prima oferta facuta de KKR si Pessina, de o mie de pence pe actiune.

"Aceasta este partea finala a povestii. Terra Firma ar fi trebuit sa ofere 1.150 pence pe actiune iar pretul ar fi fost prea ridicat pentru partenerii grupului. Se pare ca Pessina si KKR sunt pregatiti sa incheie afacerea", a declarat un analist de la Bernstein, Luca Solca.



Citeste si