2 Martie 2022

Un consilier ucrainean anunță că a avut loc o explozie lângă gara din Kiev



Un consilier al ministerului de interne din Ucraina afirmă că o explozie a avut loc în apropierea gării din Kiev, transmite Agerpres care citează Reuters.

UPDATE 23:55 - Vitali Klitschko, primarul Kievului a declarat că rapoartele preliminare sugerează că nu au fost victime într-o explozie care a spart geamurile de la gara orașului miercuri seară, potrivit CNN.

Știrea inițială

Compania feroviară de stat din Ucraina a anunţat ulterior că a fost vorba de un atac aerian rusesc, care a lovit miercuri în apropierea gării din sudul Kievului, unde erau evacuaţi mii de femei şi copii.

Compania de căi ferate, Ukrzalizniţia, a declarat că nu există informaţii imediate despre victime şi că edificiul a suferit pagube minore. Trenurile circulau în continuare, mai scrie Agerpres.

BBC, însă, transmite că explozia din apropierea gării centrale din Kiev a fost cauzată de epava unei rachete de croazieră doborâtă de apărarea antiaeriană a Ucrainei, a declarat un consilier al Ministerului de Interne.

Anton Herashchenko, actual consilier oficial și fost ministru adjunct la Ministerul Afacerilor Interne din Ucraina a postat pe Facebook că resturile au lovit o conductă de încălzire, provocând explozia. Oficialul spune că dacă racheta ar fi lovit centrul Kievului, victimele și pagubele ar fi fost îngrozitoare. Herașcenko nu spune, însă dacă au fost răniți în urma exploziei.



Citeste si