7 Martie 2022

Ucraina face paradă cu soldați ruși capturați. Crucea Roșie critică gestul



Ucraina scoate în faţa presei soldaţi ruşi capturaţi pe front, forţaţi a se căi public, într-o practică îndoielnică de instrumentalizare a prizonierilor de război în scopuri propagandistice, scrie agenția franceză de presă AFP.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a reamintit că inamicii capturaţi trebuie trataţi cu "demnitate", în timp ce Moscova acuză în general Kievul că îi "torturează" pe militarii închişi, precizează agenţia franceză de presă AFP, citată de Agerpres.

Ucraina a fost atentă să îşi cultive imaginea în faţa agresorului rus, care i-a invadat teritoriul la 24 februarie, făcând sute de morţi în rândul civililor. Vineri, însă, autorităţile au aliniat zece soldaţi ruşi foarte tineri, cu feţele obosite sau rănite, într-o sală de presă la Kiev.

Cu ochii roşii, unii se uitau la perete sau în jos, ferindu-se de camerele de filmat. A fost a doua oară într-o săptămână când serviciile de securitate ucrainene (SBU) au făcut un astfel de exerciţiu.

CICR reaminteşte într-un comunicat că, în virtutea Convenţiei de la Geneva, "prizonierii de război şi civilii închişi trebuie trataţi cu demnitate şi protejaţi mereu împotriva unor rele tratamente sau expunerii la curiozitatea publică, inclusiv prin imagini care circulă public pe reţelele de socializare".



Citeste si