11 Martie 2022

Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind armele biologice, la solicitarea Moscovei



Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă, astăzi, la orele 16.00 GMT, cu privire la presupusa producere de arme biologice în Ucraina, la solicitarea Moscovei.

Rusia acuză Washingtonul şi Kievul că gestionează laboratoare destinate producerii de arme biologice în Ucraina, lucru negat de cele două capitale, transmite AFP, citată de Agerpres.

Moscova acuzase deja în 2018 Statele Unite că efectuează în secret experimente biologice într-un laborator din Georgia, o altă fostă republică sovietică care, la fel ca Ucraina, urmăreşte aderarea la NATO şi Uniunea Europeană.

Solicitarea vine în contextul în care Statele Unite şi Marea Britanie susţin că Rusia s-ar putea să fi folosit arme chimice în Ucraina.

"Rusia a difuzat în repetate rânduri dezinformări cu privire la utilizarea repetată de către Siria a armelor chimice", a spus ambasadorul adjunct al SUA Richard Mills.

"Recentul val de minciuni al Rusiei în încercarea de a justifica războiul premeditat şi nejustificat împotriva Ucrainei ar trebui să clarifice, o dată pentru totdeauna, că nu se poate avea încredere în Rusia atunci când vorbeşte despre utilizarea armelor chimice în Siria", a mai arătat acesta.



Citeste si