11 Martie 2022

Kamala Harris, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, a ajuns în România



Oficialul american a fost întâmpinat la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu și de ambasadorul României în Statele Unite ale Americii.

Kamala Harris se va întâlni, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis şi Kamala Harris vor avea convorbiri tete-a-tete, urmate de convorbiri oficiale, la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune, transmite Agerpres.

Întrevederea celor doi oficiali se înscrie în cadrul eforturilor aliate şi transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situaţiei de securitate, în special la Marea Neagră, cu impact asupra securităţii euroatlantice, şi vine în continuarea consultărilor la cel mai înalt nivel între liderii aliaţi din 11, 18 şi 28 februarie, la care a participat preşedintele Klaus Iohannis şi care au avut loc la iniţiativa preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden.

"În acest context, preşedintele Klaus Iohannis şi vicepreşedintele Kamala Harris vor discuta despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creşterii în continuare a prezenţei militare americane şi aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securităţii ţării noastre şi a întregii regiuni. De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunităţii transatlantice privind adoptarea de noi sancţiuni privind Rusia", a precizat Administraţia Prezidenţială.



Citeste si