16 Martie 2022

Joe Biden îl numeşte pe Putin ''criminal de război''



Preşedintele american, Joe Biden, l-a calificat pe omologul său rus, Vladimir Putin, drept un "criminal de război" pentru tacticile sale militare barbare din timpul invaziei din Ucraina.

''Este un criminal de război'', a spus Biden ca răspuns la întrebarea unei jurnaliste, la un eveniment consacrat luptei împotriva violenţelor conjugale, la Casa Albă, după ce iniţial a răspuns cu un "nu" la o întrebare dacă era pregătit să îl numească pe Putin în acest fel, după cum relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

La scurt timp după remarcile lui Biden, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, citată de agenţiile internaţionale de presă, a precizat că preşedintele ''vorbea din inimă şi în legătură cu ceea ce a văzut la televizor''.

''Iar acestea sunt acţiuni barbare ale unui dictator brutal în timpul invaziei sale într-o ţară străină'', a adăugat Psaki în timpul briefingului său de presă zilnic, citată de EFE şi AFP.

Purtătoarea de cuvânt a precizat că, deocamdată, Departamentul de Stat nu a făcut o declaraţie oficială prin care să acuze Rusia de comiterea de crime de război şi că examinarea ''legală'' a problemei "este încă în curs de desfăşurare" la sediul diplomaţiei americane.

Cuvintele preşedintelui american, Joe Biden, care l-a numit miercuri pe liderul rus Vladimir Putin "criminal de război", reprezintă o retorică inacceptabilă şi de neiertat, a declarat în replică purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, citat de TASS, conform Agerpres.



Citeste si