1 Aprilie 2022

Zelenski a demis doi înalți oficiali pe care i-a acuzat că sunt trădători



Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că a concediat doi oficiali ucraineni de rang înalt, membri ai serviciilor secrete ucrainene, pe care i-a acuzat că sunt „trădători”, relatează BusinessInsider.

Într-un discurs ținut joi noaptea târziu, Zelenski a spus că șeful Departamentului principal al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Andriy Olehovych Naumov, și șeful SBU din Herson, Serhiy Oleksandrovych Kryvoruchko, au fost eliberați din funcții. SBU este principala agenție de securitate internă a Ucrainei, cu sarcinii și de contrainformații printre responsabilitățile sale principale.

Liderul de la Kiev i-a descris pe oficiali drept „antieroi”, spunând că nu are timp să se ocupe de toți trădătorii, dar că „treptat toți vor fi pedepsiți”.

„Acei oameni din rândul ofițerilor superiori care nu au decis unde se află țara lor, care încalcă jurământul militar de credință față de poporul ucrainean în ceea ce privește protecția statului nostru, libertatea și independența acestuia, vor fi inevitabil lipsiți de gradele militare superioare”, a spus el.

Zelenski nu a oferit detalii legate de presupusele acțiuni ale celor doi care l-au determinat să-i concedieze.

Acesta marchează un moment rar de dezbinare în cadrul forțelor de securitate ale Ucrainei, a căror coeziune și eficacitate au fost până acum în contrast cu moralul scăzut, informațiile defectuoase și progresul slab al armatei ruse.

De la invazia Ucrainei, președintele rus Vladimir Putin i-a plasat pe doi dintre șefii săi de informații în arest la domiciliu și a lansat o căutare pentru „cârtițe occidentale” în agenția sa de informații internă, FSB.



Citeste si