5 Aprilie 2022

Rusia amenință că va amenda Wikipedia dacă nu șterge informații despre războiul din Ucraina



Agenţia rusă de reglementare a comunicaţiilor, Roskomnadzor, a transmis că a cerut Wikipedia să elimine 'materiale cu informaţii de interes public inexacte' cu privire la situaţia din Ucraina, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.

Roskomnadzor a acuzat Wikipedia că găzduieşte informaţii false despre ceea ce Rusia numeşte 'operaţiunea specială' în Ucraina şi despre acţiunile armatei ruse.

Potrivit legislaţiei ruse, proprietarul unei resurse internet care nu şterge informaţii ilegale la cererea Roskomnadzor poate fi amendat cu până la 4 milioane de ruble (48.000 de dolari), a menţionat agenţia.

Tot marţi, justiţia germană a comunicat că a destructurat 'cea mai mare' platformă mondială de vânzări pe darknet, numită 'Hydra Market' şi care funcţiona în limba rusă din 2015.

'Serverele celei mai mari pieţe a darknet din lume au fost confiscate şi 543 bitcoin cu o valoare totală de circa 23 milioane de euro au fost securizaţi', au informat parchetul din Frankfurt şi Oficiul federal de poliţie BKA, citat de AFP.

Anchetatorii suspectează că platforma, care avea circa 17 milioane de clienţi, servea pentru activităţi infracţionale şi spălare de bani prin 19.000 de conturi de vânzare.

Cel puţin 1,23 miliarde de euro au fost obţinuţi prin vânzări prin intermediul 'Hydra Market' doar în 2020, ceea ce făcea din această platformă 'piaţa ilegală cu cifra de afaceri cea mai mare din lume', potrivit autorităţilor germane.

Hydra domina piaţa pentru că Ucraina şi Rusia sunt primele două utilizatoare de criptomonede din lume, afirmă Kim Grauer, expert al Chainalysis, citat de Bloomberg.

Un serviciu sofisticat a servit la ascunderea tranzacţiilor financiare numerice cu criptomonede, făcând ancheta mult mai dificilă, a indicat BKA.

Investigaţiile au început în 2021, dar identitatea operatorilor şi a administratorilor responsabili ai platformei nu este clară deocamdată.

BKA precizează că în anchetă au fost implicate şi autorităţile americane.

Autorităţile germane au anunţat deja la începutul lui 2021 că au destructurat 'DarkMarket', prezentată atunci de anchetatori drept cea mai importantă platformă de vânzări pe piaţa neagră. După câteva luni, o operaţiune la scară globală a dus la arestarea a 150 de persoane suspectate că au cumpărat sau vândut droguri sau arme.



Citeste si