23 Mai 2022

Peste 630.000 de arme de foc sunt de negăsit în UE. Extremiștii de dreapta ar pregăti ”războiul civil rasial”



Aproximativ 630.00 de arme de foc figurează drept ”căutate” în bazele de date ale forțelor de poliție din Uniunea Europeană, iar autoritățile se tem că ar putea fi folosite de extremiștii de dreapta pentru atacuri armate.

Potrivit unui raport al președinției franceze a Uniunii Europene citat de EuObserver, armele dispărute ar putea ajunge în mâinile grupărilor de extremă-dreapta. Membrii acestora pregătesc un adevărat conflict, pornind de la atacuri imitându-le pe cele comise de Anders Behring Breivik sau Brenton Tarrant (autorul atacului din Noua Zeelandă din 2019, soldat cu 51 de morți).

Extremiștii anticipează un ”război civil rasial”, potrivit raportului. Ei își procură armele atât de pe piața neagră, cât și legal, înscriindu-se în cluburi de tir sau asociații de vânătoare.

Preferatele lor sunt puștile de asalt AR-15, dar și diverse variante de Kalașnikov.

În același timp, raportul atrage atenția și asupra faptului că riscul atentatelor comise de islamiști radicale rămâne ridicat. Diferența este că aceștia acționează izolat.

Acceleraționismul, ”amenințare importantă”

Un alt document intern al UE, datând de la începutul lunii mai, atrage atenția asupra adepților teoriei acceleraționiste. Ei sunt considerați ”o amenințare importantă”, deoarece vor să creeze ”tensiune politică și haos”, scrie EuObserver.

Acceleraționismul este o teorie adoptată în ultimul deceniu de mișcările de extremă dreapta. Adepții ei susțin că actualul sistem nu este viabil, iar prăbușirea sa poate fi accelerată prin violență: asasinate politice, atentate și sabotaj. În locul său ar urma să fie instaurată o societate ”albă”, bazată pe principii fasciste. Breton Tarrant a fost unul dintre adepții acceleraționismului.



Citeste si