23 Mai 2022

Pandemia “a adus pe lume” un nou miliardar aproape în fiecare zi



Aproximativ 573 de persoane din întreaga lume au intrat în clubul miliardarilor în anul de pandemie 2020, totalul ajungând la 2.668, potrivit unei analize publicată de Oxfam și preluată de CNN.

Acest lucru înseamnă că lumea a avut un nou miliardar la fiecare 30 de ore, în medie.

Raportul, care se bazează pe date compilate de Forbes, analizează creșterea inegalității în ultimii doi ani.

Averea miliardarilor a crescut cu 3,8 trilioane de dolari (+42%), până la 12,7 trilioane de dolari, în intervalul de timp analizat.

O mare parte a creșterii a fost alimentată de câștiguri mari înregistrate de aceștia pe burse, care au fost ajutate de guvernele prin injecții de bani în economia globală, pentru a atenua lovitura impactul coronavirusului.

O mare parte din creșterea averilor a avut loc în primul an al pandemiei. Apoi a stagnat și ulterior a scăzut puțin, a declarat Max Lawson, șeful politicii de inegalități la Oxfam.

În același timp, Covid-19, creșterea inegalității și creșterea prețurilor la alimente ar putea împinge până la 263 de milioane de oameni în sărăcie extremă anul acesta, inversând decenii de progres, au spus reprezentanții Oxfam.

„Nu am văzut niciodată o creștere atât de dramatică a sărăciei și a bogăției în același moment din istorie”, a spus Lawson. „Va lovi mulți oameni”, a concluzionat el.



Citeste si