17 Iunie 2022

Ucraina amenință că aruncă în aer „Podul lui Putin”



Ucraina a lăsat impresia că se pregătește să atace podul construit de ruşi peste Strâmtoarea Kerci - supranumit și „Podul lui Putin”, care face legătura între Rusia și Peninsula Crimeea. Serviciile de informaţii militare ucrainene au publicat un document de 300 de pagini cu detalii despre construcţia podului afirmând că sunt informaţii din surse oficiale ruseşti.

Autenticitatea documentului nu a putut fi stabilită, dar acesta a fost dat publicităţii la o zi după ce generalul ucrainean Dmitro Marcenko declara că podul va fi „ţinta numărul unu”, dacă Kievul va obţine armele necesare. El a spus că Moscova foloseşte podul pentru a transporta provizii în Crimeea şi în sudul Ucrainei, relatează agenția de presă dpa, preluată de Agerpres.

La rândul său, Moscova a ameninţat că va bombarda Kievul dacă această structură este atacată.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că au fost luate toate măsurile de precauţie pentru a asigura securitatea Crimeei. Kremlinul este conştient de ultimele ameninţări ale Kievului de a lua drept ţintă podul, a adăugat Peskov.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a subliniat că ameninţarea generalului ucrainean Marcenko contravine promisiunilor făcute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski partenerilor occidentali de a nu folosi arme cu rază lungă de acţiune pentru a ataca teritoriul rus, însă Ucraina consideră peninsula Crimeea ca fiind, de drept, teritoriul său, anexat ilegal de Moscova.

De altfel, nu este prima dată când ucrainenii sugerează că dacă ar avea armele necesare, n-ar sta pe gânduri să arunce în aer podul din Crimeea.



Citeste si