18 Iunie 2022

Ucraina, deranjată că nu poate organiza Eurovision 2023: Nu suntem de acord



Ucraina, care a câştigat în acest an concursul Eurovision, a denunţat vineri decizia prin care i-a fost retrasă calitatea de gazdă a următoarei ediţii a acestei competiţii muzicale din motive de securitate după invadarea teritoriului său de către Rusia, informează AFP.

"Ucraina nu este de acord cu natura deciziei luate de Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU)", a declarat într-un comunicat ministrul ucrainean al Culturii, Oleksandr Tkacenko. "Cerem negocieri suplimentare pentru a găzdui Eurovision 2023 în Ucraina", a adăugat el, conform Agerpres.ro.

"Cerem schimbarea acestei decizii, pentru că noi credem că putem să ne îndeplinim toate angajamentele pe care ni le-am asumat", a mai spus ministrul ucrainean, dând asigurări că ţara lui "a îndeplinit până acum toate condiţiile" şi că "a oferit răspunsuri şi garanţii în privinţa normelor de securitate" în vederea organizării următoarei ediţii a acestui concurs muzical.

Puţin mai devreme în cursul zilei de vineri, EBU a anunţat că examinează posibilitatea ca Regatul Unit, care s-a clasat pe locul al doilea la finalul competiţiei din 2022, să înlocuiască Ucraina în calitate de gazdă a ediţiei din 2023.

"În circumstanţele actuale, garanţiile de securitate şi operaţionale care sunt necesare pentru a găzdui, a organiza şi a produce show-ul Eurovision (...) nu pot fi îndeplinite de Ucraina", a anunţat EBU într-un comunicat.

Rusia a lansat o invazie militară în Ucraina la sfârşitul lunii februarie, care a făcut zeci de mii de morţi şi a provocat distrugeri masive.

Aproximativ 20% din teritoriul ucrainean este în prezent ocupat de armata rusă şi numeroase alte regiuni ucrainene sunt bombardate aproape în fiecare de rachete ruseşti.

Ţara al cărei reprezentant câştigă concursul Eurovision trebuie, în mod normal, să organizeze competiţia în anul următor.

Grupul ucrainean Kalush Orchestra, al cărui cântec "Stefania" combină elemente de hip-hop şi muzică tradiţională, a câştigat pe 15 mai concursul Eurovision 2022, organizat în oraşul italian Torino, devansând Regatul Unit şi Spania graţie numărului mare de voturi primite din partea telespectatorilor europeni.



Citeste si