23 August 2022

Cresc tensiunile pe fondul asasinării Dariei Dughina - Lavrov cere tratament fără milă pentru autori



Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a cerut tratarea fără "nicio milă" a autorilor asasinării Dariei Dughina, fiica unui ideolog pro-Kremlin, ale cărei funeralii au reunit sute de persoane, transmite AFP, citată de Agerpres.

În vârstă de 29 de ani, Daria Dughina, jurnalistă şi politolog, a fost ucisă sâmbătă seara în explozia vehiculului pe care îl conducea pe o şosea în apropiere de Moscova. Ea era fiica lui Aleksandr Dughin (60 de ani), filosof şi scriitor ultranaţionalist care promovează o doctrină imperialistă. La fel ca tatăl său, ea susţinea deschis ofensiva militară rusă în Ucraina.

Cei doi se întorceau, în vehicule diferite, de la un festival cultural desfăşurat în regiunea Moscovei.

"Aceasta a fost o crimă barbară pentru care nu există scuză. Nu poate exista nicio milă pentru organizatori, comanditari şi executanţi", a reacţionat marţi şeful diplomaţiei ruse.

"Ea a murit pe front pentru naţiune, pentru Rusia. Frontul este aici. Printre primele cuvinte pe care am învăţat-o, în copilăria ei, sunt evident «Rusia», «puterea noastră», «poporul nostru», «imperiul nostru»", a declarat Aleksandr Dughin în faţa sicriului cu corpul fiicei sale, în prezenţa soţiei lui, Natalia Melentieva, şi a câtorva sute de persoane prezente la funeralii.

Citește și: Putin a catalogat drept o „crima josnică” moartea Dariei Dughina

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a publicat luni concluziile anchetei sale, în care susţine că asasinatul a fost comis de o agentă a serviciilor secrete ucrainene, căreia i-a dat şi numele, Natalia Vovk, născută în 1979.

Conform versiunii FSB, aceasta a sosit în Rusia pe 23 iulie 2022 împreună cu fiica sa în vârstă de 12 ani, a închiriat un apartament în blocul unde locuia victima sa, pe care de atunci a urmărit-o în acţiunea de planificare a atentatului comis sâmbătă seara printr-o explozie acţionată de la distanţă asupra autoturismului condus de Daria Dughina.

Ulterior, agenta ucraineană ar fi trecut graniţa în Estonia cu acelaşi autoturism cu care intrase în Rusia şi la care între timp schimbase de trei ori plăcuţele de înmatriculare.



Citeste si