9 Mai 2005

Usoara revitalizare a Bursei americane

Bursa americana a inregistrat o usoara crestere saptamana trecuta, dupa ce temerile legate de evolutia inflatiei au inceput sa se mai risipeasca, informeaza Agentia France Presse. Investitorii urmeaza sa se concentreze in viitorul apropiat pe problema deficitului comercial si a increderii consumatorilor.

Indicele Dow Jones, principalul indicator de pe Wall Street, a castigat saptamana trecuta 1,5 procente, ajungand la 10.345,40 puncte, iar indicele Nasdaq a crescut cu 2,4 la suta, inchizand vineri la 1.967,35 puncte.

Principalul "resposabil" pentru aceasta revitalizare a Bursei americane pare a fi numarul mare de noi locuri de munca aparute in luna aprile (peste 274 de mii). Si in aceasta situatie insa parerile asupra starii de fapt a economiei americane sunt impartite. Pe de o parte unii analisti declara ca mentinerea indicatoriilor actuali va avea un impact negativ asupra Bursei, iar pe de alta parte, alti analisti sustin ca cifrele asupra cresterii numarului de locuri de munca indreptatesc o agresivitate tot mai mare din partea investitorilor.

Un rol important in evolutia Bursei din saptamana trecuta l-a avut General Motors. Cea mai consistenta crestere s-a inregistrat miercuri, dupa ce miliardarul Kirk Kerkorian a anuntat cumpararea unui numar mare de actiuni la GM.

Pentru saptamana aceasta investitorii vor avea in vedere trei indicatori importanti: vanzarile en detail, deficitul comercial si increderea consumatorilor.

Conform specialistilor, vanzarile en detail au crescut in luna aprilie cu 0,7 procente. In ceea ce priveste increderea consumatorilor, se estimeaza o usoara ameliorare in luna mai, de aproximativ 1,7 puncte, fata de 87,7 puncte inregistrate in luna aprilie.



Citeste si