21 Decembrie 2022

Putin promite că va da armatei sale tot ce e necesar pentru a continua războiul în Ucraina



Preşedintele Vladimir Putin a promis că Rusia îşi va atinge toate obiectivele campaniei sale militare în Ucraina şi că forţele armate vor primi tot ceea ce le este necesar în acest scop, transmite Agerpres care citează Reuters.

Într-un discurs la o reuniune de bilanţ cu responsabilii din domeniul apărării, la Moscova, Putin i-a numit „eroi” pe soldaţii şi comandanţii acestora.

El a afirmat că nu vor exista limite financiare pentru ceea ce guvernul va furniza armatei în termeni de echipament şi armament.

Putin a mai spus că NATO îşi foloseşte pe deplin capabilităţile împotriva Rusiei, preşedintele cerându-le responsabililor militari prezenţi să îşi utilizeze experienţa câştigată în luptele din Siria şi în cele zece luni ale 'operaţiunii militare speciale' în Ucraina.

În acelaşi discurs, Putin a mai spus că Rusia trebuie să ia notă de importanţa dronelor în conflict.

Racheta balistică intercontinentală Sarmat - cunoscută şi ca 'Satan II' - va fi pregătită să fie desfăşurată în viitorul apropiat, a adăugat preşedintele rus.



Citeste si