3 Ianuarie 2023

Țările NATO ar putea fi obligate să aloce minim 2% din PIB pentru apărare



Ţările membre NATO vor discuta în lunile următoare despre ţintele privind cheltuielile militare, în contextul în care mai multe state aliate au cerut ca nivelul bugetului militar de 2% din PIB să devină un prag minim, a anunţat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg

'Unii aliaţi sunt ferm în favoarea transformării actualei ţinte de 2% într-un nivel minim'', a declarat Stoltenberg.

Înaltul oficial aliat a spus că va conduce aceste negocieri. ''Ne vom întâlni, vom avea întâlniri ministeriale, vom avea discuţii în capitale'', a afirmat el.

Jens Stoltenberg nu a menţionat numele ţărilor care cer ţinte mai ambiţioase pentru cheltuielile alocate apărării.

Sursa: NATO

Totuşi, el a precizat că vizează ajungerea la un acord până la viitorul summit periodic al NATO, prevăzut pentru 11 şi 12 iulie în capitala lituaniană Vilnius.



Citeste si