28 Mai 2007

OMV a aprobat dividende de 1,05 euro/actiune pentru anul trecut



Adunarea generala a actionarilor OMV a aprobat dividende de 1,05 euro/actiune pentru 2006, a decis extinderea autorizatiei pentru majorarea capitalului pana la 23 mai 2012 si a autorizat continuarea emiterii de obligatiuni convertibile in valoare de pana la trei miliarde euro, se arata intr-un comunicat al grupului.

Dividendele de 1,05 euro/actiune reprezinta o rata de alocare dividend de 23%, data ex-dividend este 30 mai, iar data platii este 31 mai 2007.

Adunarea generala a actionarilor grupului petrolier austriac a aprobat si declaratiile financiare anuale, iar Consiliul de Administratie si Consiliul Director au fost eliberate. Pentru 2007, remuneratia anuala a Consiliului Director a fost fixata la acelasi nivel ca anul trecut, iar Deloitte Wirtschaftsprüfungs GmbH a fost numita in continuare auditor.

“Anul 2006 a adus si mai multe rezultate record pentru OMV. Mai mult, acest succes a fost obtinut intr-un mediu caracterizat de preturi ridicate ale petrolului, dar si de marje scazute de rafinare. Aceasta demonstreaza capacitatea companiei de a produce crestere profitabila in continuare. Respectand strategia pentru 2010, vom continua sa ne imbunatatim serviciile astfel incat sa ne diferentiem net de competitorii nostri,” a declarat directorul general executiv al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer.

Actionarii au mai decis si extinderea autorizatiei pentru majorarea capitalului prin emiterea de pana la 36,35 milioane de actiuni pana la data de 23 mai 2012. In plus, Adunarea Generala a Actionarilor a autorizat in continuare emiterea de obligatiuni convertibile - in limita capitalului autorizat - in valoare de pana la trei miliarde de euro, mentioneaza comunicatul OMV.

Potrivit documentului citat, obligatiunile convertibile reprezinta o posibila alternativa la majorarea de capital.

Totodata, in cadrul adunarii generale a actionarilor, Consiliul de Administratie a fost autorizat sa achizitioneze actiuni la purtator pana la maximul legal stabilit, pe o perioada de 18 luni.
Monopolul rus Gazprom si compania austriaca OMV au decis, in aceasta saptamana, sa controleze impreuna centrul austriac de distributie a gazului pentru Europa de Est de la Baumgarten, din nordul Austriei.

Grupul austriac OMV, care la sfarsitul lui 2004 a preluat controlul asupra celei mai mari societati romanesti din industria de petrol si gaze, Petrom, este o companie cu capital dispersat. Astfel, 31,5% din actiuni apartin statului austriac, 17,6% fondului de investitii International Petroleum Investment Company, restul de 50,9% putand fi cumparate pe bursa. Dintre acestea, 20% sunt tranzactionate pe bursa de la Viena, 10% pe cea din statele Unite si 16% la bursa din Londra.



Citeste si