6 Martie 2023

Ministrul de externe maghiar consideră că Occidentul a dat într-o psihoză a războiului



Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a acuzat luni, în parlament, Occidentul că a căzut într-o "psihoză a războiului", informează dpa, conform Agerpres.

„Există oameni la Bruxelles care văd ca pe o competiţie cine va furniza Ucrainei mai multe arme, Europa sau Statele Unite". În acest context, a adăugat el, lumea este în ceasul al 12-lea pentru a evita un război mondial iminent. Szijjarto a cerut o încetare imediată a focului şi negocieri de pace între Rusia şi Ucraina.

Premierul ungar Viktor Orban menţine relaţii bune cu Rusia, în pofida invadării Ucrainei, iar ţara sa sprijină cu reţinere sancţiunile impuse Moscovei de UE.

Cu excepţia Turciei, Ungaria este singura ţară NATO care nu a ratificat încă aderarea Suediei şi a Finlandei, care au decis să aderare la Alianţa Nord-Atlantică ca urmare a războiului din Ucraina. Votul parlamentar privind protocoalele de aderare a fost amânat recent în parlamentul de la Budapesta de la începutul la sfârşitul lunii. Ministrul ungar de externe este un susţinător deosebit de puternic al politicii externe a preşedintelui populist de dreapta Viktor Orban.

Ordinul Prieteniei, pe care Peter Szijjarto l-a acceptat de la omologul său rus Serghei Lavrov la sfârşitul anului 2021, nu a fost încă returnat.



Citeste si