14 Martie 2023

O dronă americană Reaper a fost interceptată și doborâtă deasupra Mării Negre de avioane rusești



Un incident a produs valuri, la propriu și la figurat, în Marea Neagră. Două avioane rusești Su-27 au interceptat o dronă MQ-9 Reaper utilizată de armata americană și au dus la avarierea și prăbușirea sa în apă. Americanii folosesc acest tip de drone de spionaj încă de dinainte de începerea războiului din Ucraina.

O dronă americană Reaper a fost doborâtă în apele internaționale din Marea Neagră după ce a fost interceptată de două aparate de zbor ale Forțelor Aeriene Ruse. Conform informațiilor transmise de CNN, cele două avioane Su-27 Flanker ar fi realizat manevre intenționate în apropierea dronei americane pentru a o destabiliza. Unul dintre piloți se pare că a zburat în fața dronei și, ulterior, a avut loc o coliziune între dronă și aparatul de zbor rusesc.

În urma impactului, care a avariat elicea dronei, aceasta a pierdut altitudine și a ajuns în Marea Neagră. În prezent, se derulează o anchetă pentru a se afla mai multe detalii despre acest incident, iar drona urmează probabil să fie recuperată pentru a fi analizată. Acesta este primul incident de acest gen de la începutul invaziei rusești, deși au mai existat interacțiuni în aer între drone de origine americană și alte avioane militare rusești.

„Astăzi dimineață, unul dintre avioanele rusești Su-27 a lovit elicea dronei MQ-9 Reaper, ceea ce a obligat SUA să reducă altitudinea dronei până ce aceasta a fost coborâtă în apă. Înaintea acestei lovituri, piloții ruși au executat mai multe manevre periculoase și neprofesioniste, zburând în fața dronei la distanță mică și au și aruncat combustibil în direcția dronei. Acest incident arată o lipsă de profesionalism și nesăbuință”, a declarat James B.Hecker, Comandantul Forțelor Aeriene Americane în Europa și Africa într-un comunicat.

Conform informațiilor existente, SUA folosea acest tip de dronă și înainte de începerea conflictului din Ucraina. Drona Reaper poate zbura la o înălțime de până la 15.000 de metri și are senzorii și capacitățile necesare pentru a aduna informații și a efectua recunoașteri pentru perioade lungi de timp. Informațiile de la Pentagon au spus că cel puțin un aparat de zbor rusesc a fost avariat în urma acestui contact, dar ambele aeronave au aterizat în urma interceptării. Nu se știe, însă, unde au aterizat avioanele rusești.

În plus, americanii au spus că drona executa o misiune ISR (Intelligence, surveillance and reconnaissance - informații, supraveghere și recunoaștere), dar armata nu a detaliat dacă Reaper-ul în cauză avea și armament la bord (cum sunt rachetele Hellfire). Pe lângă asta, americanii lucrează pentru a desecretiza alte informații. Nu se știe nici dacă există imagini cu acest incident, la fel cum nu este cunoscut precis dacă această dronă avea tehnologie „sensibilă” la bord.

Rușii au comunicat că avioanele Su-27 nu au folosit armamentul de la bord. Ministerul Apărării de la Moscova a comunicat că au fost ridicate avioanele deoarece rușii au considerat că traiectoria de zbor a dronei MQ-9 ar fi dus-o către spațiul aerian al Rusiei. Chiar și așa, aliații vestici au declarat că vor continua să efectueze misiuni în spațiul aerian internațional.



Citeste si