31 Martie 2023

Donald Trump a devenit primul președinte american inculpat penal, din cauza unei actrițe de filme porno



Juriul unui tribunal din New York l-a inculpat penal pe Donald Trump într-un caz de cumpărare a tăcerii actriței porno Stormy Daniels, în 2016. Acum Trump urmează să fie acuzat oficial de către procurorul districtual din Manhattan Alvin Bragg pentru plata a 130.000 de dolari actriţei de filme porno Stormy Daniels.

De ani de zile, justiţia din New York a căutat să stabilească dacă fostul preşedinte republican în vârstă de 76 de ani s-a făcut vinovat de declaraţii false, o infracţiune minoră, sau de încălcarea legilor privind finanţarea campaniei, o infracţiune penală, pentru că a plătit-o pe Stormy Daniels (foto jos) chiar înaintea victoriei sale la scrutinul prezidenţial din noiembrie 2016, cu scopul de a-i cumpăra tăcerea în legătură cu o presupusă aventură extraconjugală petrecută cu zece înainte, în 2006, scrie Agerpres.

Reacția lui Donald Trump după ce a fost inculpat

Donald Trump i-a acuzat pe democraţi că sunt responsabili pentru această inculpare, o premieră pentru un preşedinte al Statelor Unite, acuzându-i că sunt "obsedaţi" de ideea "de a-şi bate joc de Trump"."Au făcut ce era de neconceput, au acuzat o persoană complet nevinovată, într-un act flagrant de ingerinţă electorală", a susţinut fostul preşedinte Trump într-un comunicat de presă foarte lung. Extrem de combativ, miliardarul din New York a dat asigurări că această "vânătoare de vrăjitoare" se va întoarce "violent" împotriva preşedintelui democrat Joe Biden.

"Este o persecuţie politică şi un amestec într-o alegere cum nu s-a mai văzut în istorie", a asigurat fostul lider de la Casa Albă.

Fostul preşedinte i-a acuzat pe democraţii "stângii radicale" că sunt "duşmanii bărbaţilor şi femeilor care trudesc din greu în această ţară"."Mişcarea noastră şi partidul nostru - unite şi puternice - îl vor învinge mai întâi pe Alvin Bragg, apoi pe Joe Biden şi îi vom alunga de la putere pe toţi aceşti democraţi corupţi ai puterii", a promis el.

Liderii republicani îl susțin pe Trump

Decizia de a-l acuza pe Trump "a afectat iremediabil ţara noastră", a declarat joi preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy."Poporul american nu va tolera această nedreptate", a asigurat el pe Twitter, criticând un "abuz de putere fără precedent" al procurorului din Manhattan, Alvin Bragg.

Inculparea lui Donald Trump este "contrară valorilor Americii", a denunţat joi rivalul său republican Ron DeSantis, care a criticat o "instrumentalizare a sistemului judiciar". Guvernatorul Floridei, care ia în calcul să candideze pentru alegerile prezidenţiale din 2024, a dat asigurări că statul său, în care locuieşte Donald Trump, nu va răspunde favorabil "unei cereri de extrădare" a fostului preşedinte.



Citeste si