17 Aprilie 2023

Lavrov, în fața prietenilor din Brazilia: Rusia vrea încheierea cât mai rapidă a conflictului din Ucraina



Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat, în timpul unei vizite în Brazilia, că Moscova doreşte încheierea conflictului din Ucraina cât mai curând posibil, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Într-o conferinţă de presă la Brasilia cu omologul său brazilian, Mauro Vieira, Lavrov a mulţumit Braziliei pentru „înţelegerea genezei situaţiei din Ucraina” şi a declarat că Rusia are ''un interes'' ca acest conflict să se încheie cât mai curând posibil.

Rusia a transmis în repetate rânduri că orice soluţionare a conflictului trebuie să recunoască ''realităţile'' anexării sale unilaterale a patru provincii ucrainene, pe care forţele sale armate le controlează parţial.

„Trebuie să rezolvăm conflictul într-un mod durabil, nu imediat”, dar „ţările NATO şi Occidentul” nu şi-au îndeplinit „angajamentele pe care şi le-au asumat” la începutul acestui secol, a spus Lavrov, citat de EFE, într-o aparentă referire la acordurile de la Minsk (2014).

Rusia susţine că a fost nevoită să intervină în Ucraina în februarie anul trecut pentru a-i apăra pe vorbitorii de limbă rusă de persecuţii şi pentru a împiedica Occidentul să folosească Ucraina pentru a ameninţa securitatea Rusiei.

Kievul şi Occidentul consideră că acestea sunt pretexte nefondate pentru un război de cucerire în care mii de oameni au fost ucişi şi oraşe ucrainene au fost devastate.

Brazilia este prima oprire a lui Lavrov în cadrul unui turneu care va continua în următoarele zile cu vizite în Venezuela, Cuba şi Nicaragua, ţări care întreţin relaţii economice şi politice strânse cu Rusia.



Citeste si