9 Mai 2023

Unele casierii self-service cer mai nou bacșiș, spre mirarea clienților: "Este șantaj emoțional"



O nouă tendință pare să se facă simțită în rândurile clienților care aleg să facă plata în regim autonom, la casieriile self-service de peste ocean: oferirea de a bacșiș chiar și la aceste case.

Acest lucru a fost raportat inițial de Wall Street Journal, care a scris despre faptul că unii clienți de peste ocean au fost uimiți să vadă case self-service cerându-le bacșiș în cafenele, pe stadioane și în aeroporturi.

Businessinsider transmite însă la rândul său că, deși teoretic clienții nu aveau nimic împotrivă să ofere aceste bacșișuri, totuși acestora nu le era deloc clar unde anume se duc banii.

Unul dintre aceștia, spre exemplu, a încercat să ia o bere dintr-un frigider self-service, moment în care i s-a cerut bacșiș.

"Am fost un pic confuz, pentru că nu am înțeles exact cui îi dădeam bacșiș", a explicat acesta, adăugând că, și în aceste condiții, a oferit, totuși, 20% bacșiș.

Un purtător de cuvând al stadionului unde clienților li s-au cerut bacșișuri la casele self-service, aflat în San Diego, a explicat însă că toate aceste sume se duc în buzunarele angajaților.

Un alt client, însă, căruia i s-a cerut un bacșiș între 10 și 20% pentru o sticlă de apă de 6 dolari, a catalogat acest lucru drept "șantaj emoțional", specificând totodată că a ales să nu acorde bacșiș prin intermediul acestui sistem.



Citeste si