15 Mai 2023

Polonia crește alocațiile copiilor la aproape 200 de dolari și face gratuite medicamentele pentru pensionari și minori



Guvernul de la Varşovia va majora din 2024 valoarea alocaţiei lunare pentru copii la 800 de zloţi (193,13 dolari) per copil, de la 500 de zloţi în prezent, a anunţat Jaroslaw Kaczynski, şeful partidului aflat la guvernare în Polonia (PiS)

Programul de sprijin pentru familii - "Family 500 plus" - introdus în 2016 este unul de bază pentru partidul aflat la putere în Polonia.

"Din 2024, 500 plus va fi 800 plus", a declarat Kaczynski la o reuniune electorală înaintea alegerilor parlamentare din această toamnă.

Printre alte măsuri menite să atenueze costul vieţii, liderul PiS a anunţat că medicamentele vor fi gratuite pentru persoanele care au peste 65 de ani şi sub 18 ani, iar Guvernul nu va mai percepe taxe de drum pe autostrăzile naţionale deţinute de stat.

În prezent, alocaţiile pentru copii costă anual bugetul statului peste 40 miliarde de zloţi. Liderul PiS nu a spus cu cât va creşte costul după majorarea alocaţiilor, dar şi-a exprimat încrederea că măsura nu va alimenta inflaţia.

"Sperăm că inflaţia va fi scăzută în 2024, astfel încât noua injecţie financiară nu va mai reprezenta o ameninţare la revenirea tendinţelor inflaţioniste - am luat în calcul acest aspect", a explicat Kaczyński.

Creşterea ratei anuale a inflaţiei în Polonia s-a atenuat la 14,7% în aprilie, de la 16,1% în martie, iar banca centrală se aşteaptă să scadă sub 10% până la finalul anului.



Citeste si