25 Iunie 2023

"Prigojin l-a umilit pe Putin": reacția președinției ucrainene la revolta eșuată a Wagner



Şeful grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, l-a "umilit pe Putin" conducând o rebeliune cu oamenii săi, a afirmat un consilier al preşedinţiei ucrainene, după un acord între Kremlin şi Wagner, la finalul unei zile de insurecţie armată care a zguduit puterea rusă, notează AFP.

"Prigojin l-a umilit pe Putin/statul şi a arătat că nu mai există un monopol legitim al violenţei" în Rusia, a scris ironic pe Twitter Mihailo Podoliak.

Şeful mercenarilor ruşi din gruparea Wagner, Evgheni Prigojin, angajat într-o rebeliune armată împotriva conducerii militare ruse, a acceptat să oprească înaintarea luptătorilor săi spre Moscova şi să se întoarcă la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge, după medierea preşedintelui belarus Alexandr Lukaşenko, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Prigojin declarase anterior că vrea să înlăture conducerea armatei ruse şi să "restabilească dreptatea".

La rândul său, preşedintele rus, Vladimir Putin, transmisese că revolta trebuie să fie înăbuşită în mod decisiv.

Biroul preşedintelui belarus, Alexander Lukaşenko, a anunţat că acesta că a vorbit cu Prigojin, cu aprobarea lui Putin, şi că şeful miliţiei Wagner a fost de acord să detensioneze situaţia.

Într-un mesaj audio difuzat de serviciul său de presă şi redat integral de Reuters, Prigojin a declarat:

''Au vrut să desfiinţeze compania militară Wagner. Am pornit într-un marş al dreptăţii pe 23 iunie. În 24 de ore am ajuns la 200 kilometri de Moscova. În acest timp nu am vărsat nici măcar o picătură de sânge al luptătorilor noştri. Acum a sosit momentul în care s-ar putea vărsa sânge. Înţelegând responsabilitatea pentru vărsarea de sânge rusesc de către una dintre părţi, ne întoarcem coloanele şi mergem înapoi în taberele de campanie, aşa cum am planificat''.



Citeste si