22 Iulie 2023

Discursul lui Orban la Tușnad: mai multe organizații românești nu au voie să intre, pentru a evita provocatorii anti-maghiari



Peste 5.000 de persoane s-au înregistrat pentru a asista, sâmbătă, la discursul pe care premierul Ungariei, Viktor Orban, îl va susţine la Universitatea de Vară "Tusvanos", de la Băile Tuşnad, au precizat organizatorii evenimentului.

Membrii asociației „Frăția Ortodoxă” au venit la Băile Tușnad și încearcă să intre, dar un cordon de jandarmi nu le permite accesul, scrie Hotnews.ro.

Zona unde este amplasată scena este îngrădită, la fel ca şi spaţiul în care se află scaunele, amenajat pentru oficialităţile din România şi Ungaria, conform Agerpres.ro.

De asemenea, au fost luate măsuri sporite de securitate, în zonă fiind mobilizat un important dispozitiv de forţe de ordine, în contextul în care membrii mai multor organizaţii româneşti au anunţat că intenţionează să fie prezenţi la eveniment.

Vineri seară, organizatorii au informat că nu vor permite accesul membrilor Asociaţiei "Frăţia Ortodoxă" sau a altor persoane despre care există suspiciunea că ar putea încălca legea sau pune în pericol participanţii.

"Având în vedere apelul public postat de asociaţia 'Frăţia Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruinţă', vă comunicăm următoarele: refuzăm intrarea persoanelor din cadrul acestei organizaţii, precum şi a tuturor persoanelor în cazul cărora există suspiciunea că vor încălca legea sau care reprezintă pericol asupra participanţilor", se arată în comunicatul transmis de organizatorii Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad.

Reprezentanţii mai multor organizaţii româneşti au anunţat că intenţionează să asiste, sâmbătă, la tradiţionalul discurs pe care premierul Ungariei îl ţine la Băile Tuşnad, dând asigurări că prezenţa lor va fi una paşnică.

Din acest motiv, în premieră, organizatorii Universităţii "Tusvanyos" au anunţat că la discursul lui Orban pot asista doar cei care se înregistrează pe site-ul evenimentului, la ediţiile precedente participarea fiind liberă.

Accesul în zona unde Orban îşi va ţine discursul s-a făcut prin puncte de control diferite pentru cetăţenii români şi cei străini, iar bagajele au fost controlate, la fel ca şi în celelalte zile ale Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad.

Preşedintele Asociaţiei Calea Neamului, Mihai Tîrnoveanu, i-a îndemnat pe cei care vor să participe la discurs să nu vină îmbrăcaţi în port popular şi să nu aibă însemne specifice. El a făcut apel la un comportament "exclusiv paşnic, indiferent de eventuale provocări".

De cealaltă parte, atât oficiali de la Budapesta, cât şi lideri ai UDMR sau primarul din Băile Tuşnad i-au îndemnat pe participanţii la evenimentul la care va participa premierul ungar "să nu dea curs provocărilor".

La fel ca în fiecare an, premierul Ungariei, Viktor Orban, îşi va ţine discursul la Universitatea de Vară ''Tusvanyos'', pornind de la tema centrală a evenimentului, care în acest an este "Timpul păcii". El îi va avea alături pe preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt, şi pe Tokes László, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania. Discursul va începe la ora 10,30.



Citeste si