13 Octombrie 2023

Putin condamnă asaltul israelian din Gaza și îl compară cu bătăliile din cel De-al Doilea Război Mondial



Preşedintele rus Vladimir Putin a numit vineri asaltul armatei israeliene asupra Fâşiei Gaza "inacceptabil", comparându-l cu teribilul asediu nazist asupra oraşului sovietic Leningrad (actualul Sankt Petersburg) în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relatează AFP, conform Agerpres.

Potrivit lui Putin, Israelul ar putea lua în considerare să facă ceva în Gaza "comparabil cu blocada Leningradului". "Acest lucru este inacceptabil. Mai mult de două milioane de oameni locuiesc acolo. Nu toată lumea susţine Hamas", a declarat preşedintele rus într-o conferinţă de presă la Bişkek, în Kârgâzstan.

"Înţelegem logica evenimentelor, dar, în ciuda tuturor violenţelor de ambele părţi (...), trebuie să ne gândim la populaţia civilă", a spus Putin.

El a subliniat că Israelul a fost lovit de un "atac fără precedent, nemaivăzut în istorie", comis de organizaţia palestiniană Hamas. Cu toate acestea, el a spus că Israelul răspunde "pe scară largă şi într-un mod destul de brutal". "Trebuie să găsim o cale de ieşire din această situaţie. În opinia mea, această soluţie poate fi găsită prin mediere", a adăugat Putin, propunând ajutorul Moscovei.

Rusia a menţinut în mod tradiţional relaţii bune atât cu autorităţile israeliene, cât şi cu cele palestiniene, precum şi cu mai mulţi actori regionali, cum ar fi Siria, Egiptul şi Iranul. Este, de asemenea, membră Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, alături de SUA, UE şi ONU, un format care ar trebui să medieze conflictul israeliano-palestinian.

Putin a declarat anterior vineri că un atac terestru israelian asupra Fâşiei Gaza ar provoca "victime civile (palestiniene) absolut inacceptabile". Armata israeliană a declarat că se pregăteşte pentru o astfel de ofensivă după atacurile fără precedent ale Hamas pe teritoriul său, dar nimic nu a fost decis.

În asentiment cu Kremlinul, China dă vina pe israel pentru conflictul din Gaza

"Rădăcina acestei probleme constă în amânarea îndelungată a realizării aspiraţiei Palestinei privind crearea unui stat independent şi în faptul că nedreptatea istorică suferită de poporul palestinian nu a fost corectată", a spus Wang Yi după o întrevedere, la Beijing, cu şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

Ministrul chinez de externe a anunţat că Beijingul va oferi asistenţă umanitară Fâşiei Gaza prin canalele ONU şi a subliniat că soluţia a "două state" este singura viabilă pe termen lung pentru Orientul Mijlociu, relatează EFE.

"Ambele părţi, israelienii şi palestinienii, au dreptul de a avea un stat. Israelul a obţinut o garanţie pentru supravieţuirea sa, însă cui îi pasă de palestinieni? Este o naţiune fără casă. Soluţia a două state presupune construirea unuia pentru Palestina, iar aceasta este modalitatea de a avea pace şi securitate pentru ambele", a mai spus şeful diplomaţiei chineze.

Wang Yi a adăugat că Bejingul condamnă "orice acţiune care dăunează civililor" şi că "prioritatea acum este protejarea civililor şi încheierea conflictului cât mai curând posibil, înainte ca acesta să se agraveze şi mai mult".



Citeste si