3 Noiembrie 2023

Rusia își reduce exporturile de petrol. Ar putea urma scumpiri ale carburanților



Ministerul Energiei din Rusia a anunţat că se aşteaptă ca exporturile ţării de ţiţei şi produse petroliere să scadă în noiembrie cu peste 300.000 barili pe zi (bpd), comparativ cu nivelul mediu din perioada mai-iunie 2023, scrie Agerpres.

Ministerul a dat de asemenea asigurări că Rusia continuă să participe deplin la eforturile voluntare ale OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) de a stabiliza piaţa energiei.

Arabia Saudită şi Rusia au fost de acord să continue, până la finalul anului, reducerile voluntare ale producţiei de petrol care, combinat, totalizează 1,3 milioane bpd sau peste 1% din cererea pe plan global.

Luna trecută, vicepremierul rus, Alexander Novak, a menţionat pentru prima dată că produsele petroliere au fost incluse în decizia ţării de a reduce exporturile de ţiţei cu 300.000 bpd.

Este mai uşor pentru Moscova să reducă exporturile totale de ţiţei şi combustibili după ce în 21 septembrie Rusia a anunţat interzicerea exporturilor de combustibili pentru a preveni creşterea preţurilor şi deficitul pe piaţa internă. În octombrie embargoul a fost ridicat pentru o parte din produse.

"Observăm că Rusia a introdus restricţii la exportul de produse petroliere, care continuă să se aplice. Livrările de produse petroliere către piaţa internă sunt în creştere, de asemenea, se constituie şi rezerve", se arată în comunicatul Ministerului Energiei.

Separat, Alexander Novak a declarat pentru agenţia rusă de presă RIA că Rusia nu intenţionează în viitorul apropiat să ridice restricţiile la exporturile combustibili, iar o atenuare a limitelor de export va fi posibilă doar dacă nu există cerere pentru volumele de combustibili.



Citeste si