2 Decembrie 2023

Europarlamentar: Dacă totul merge bine, abia în 2025 vom intra în Schengen



Eurodeputatul român Nicu Ştefănuţă, afiliat la grupul Verzilor, susţine că lipsa unei decizii pozitive privind aderarea României la spaţiul Schengen în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 4-5 decembrie amână acest moment cu "peste şase luni, dacă nu un an", scrie Agerpres.

Surse guvernamentale de la Bucureşti au anunţat săptămâna trecută că la Consiliul JAI de pe 4-5 decembrie nu va exista un vot privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, deşi posibilitatea unui astfel de vot era prevăzută în agenda provizorie a reuniunii. Sursele citate au mai precizat că există discuţii privind organizarea unui Consiliu JAI extraordinar spre finalul lunii decembrie, unde ar urma să se analizeze aderarea României la Schengen în două etape, prima fiind cu intrarea frontierelor aeriene în spaţiul european de liberă circulaţie, din martie 2024.

Între timp, un document public al Consiliului de vineri referitor la reuniunea dedicată afacerilor interne de marţi nu mai menţionează un posibil vot referitor la o "decizie a Consiliului privind aplicarea deplină a acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria", ci doar o discuţie despre stadiul în care se află dosarul ("state of play").

Eurodeputatul Nicu Ştefănuţă a declarat pentru AGERPRES, că, în lipsa unei decizii la Consiliul JAI din decembrie, este foarte puţin probabil ca un astfel de pas să se producă înainte de alegerile europene. "Eu nu ştiu să se facă lărgiri sau cel puţin foarte greu se fac în context de alegeri. Şi atunci mă tem că ne cam amână destul de mult. Ne amână peste şase luni, dacă nu un an chestia asta de acum", a afirmat Ştefănuţă, singurul eurodeputat român afiliat la grupul Verzilor din Parlamentul European (PE).

El a explicat însă că totul va depinde şi de contextul internaţional. "Avem deja două războaie serioase aproape de noi, vedem că graniţele devin din ce în ce mai multe şi în interiorul zonei Schengen, deci eu nu ştiu, mi-e teamă să zic 2025, dar cam încolo mergem, în contextul în care totul merge bine", a adăugat el.

În acelaşi timp, Nicu Ştefănuţă spune că nu crede în organizarea unui Consiliu JAI Extraordinar spre sfârşitul lunii decembrie, pentru că nu ar fi timp ca lucrurile să evolueze într-o direcţie favorabilă.

În acelaşi timp, Nicu Ştefănuţă susţine că rezultatul votului din Olanda, unde Partidul libertăţii de extremă dreapta al lui Geert Wilders a obţinut cel mai mare număr de mandate în legislativ, a transmis un semnal clar care nu va putea fi ignorat de guvernul provizoriu al lui Mark Rutte.

În aceste condiţii, Ştefănuţă spune că se îndoieşte că Mark Rutte, premierul în exerciţiu, ar da un vot pozitiv "în nume personal" pentru extinderea Schengen pentru că asta ar însemna să le spună celor aproape 30% dintre olandezi care au votat cu partidul lui Geert Wilders că ei nu contează. "Având în vedere mandatul acesta dat de cetăţeni îi va fi imposibil oricărui guvern interimar să zică altceva", este de părere Nicu Ştefănuţă.



Citeste si