10 Ianuarie 2024

România urcă 4 poziții în topul celor mai puternice pașapoarte din lume în anul 2024



Dacă în 2023 Singapore ocupa în exclusivitate topul celor mai puternice pașapoarte din lume, iată că anul acesta situația s-a schimbat, fără însă ca Singapore să părăsească prima poziție.

Astfel, acestei țări i s-au alăturat alte 5 pe locul 1 din acest clasament, acestea fiind Franța, Germania, Italia, Japonia și Spania, transmite CNN.

Puterea pașapoartelor cetățenilor din aceste țări este demonstrată de faptul că aceștia pot vizita nu mai puțin de 194 de destinații din întreaga lume, mai arată sursa citată. Practic, este cel mai mare număr de țări care pot fi vizitate cu un singur pașaport de când a început să fie întocmit acest clasament în urmă cu 19 ani.

În același timp, Finlanda și Suedia sunt la egalitate cu Coreea de Sud pe locul 2, pașapoartele din aceste țări având acces fără viză la 193 de țări, în vreme ce Austria, Danemarca, Irlanda și Olanda se află pe locul al treilea, cu acces la 192 de țări.

Loul 4 este ocupat de țări precum Belgia, Luxemburg, Norvegia, Portugalia și Marea Britanie, în vreme ce Grecia, Malta și Elveția se află pe locul 6, la egalitate cu Cehia și Polonia.

În același timp, țara noastră a urcat 4 poziții față de anul trecut, de pe locul 13 pe 9.

Cea mai spectaculoasă urcare în top a fost realizată de Emiratele Arabe Unite, care a urcat nu mai puțin de 106 locuri.



Citeste si