11 Iulie 2007

Royal Bank of Scotland investeste 1,5 mld. dolari intr-o firma mixta

Grupul bancar Royal Bank of Scotland (RBS) va cheltui 1,53 miliarde dolari ca sa preia participatia majoritara la o companie mixta pe care o va crea impreuna cu firma americana Sempra Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie, au anuntat luni cele doua companii

Aceasta afacere va permite diviziei de tranzactionare a companiei Sempra, unul dintre cei mai activi traderi din piata marfurilor si a energiei din America de Nord si de la Londra, sa se miste rapid pe pietele internationale, potrivit NewsIn.

Anunturile celor doua companii confirma ceea ce declarase pentru Reuters o sursa avizata luna trecuta.

Compania cu capital mixt, care se va numi RBS Sempra Commodities LLP, va pune la dispozitia Sempra peste 1 miliard dolari in numerar. Sempra va lansa o rascumparare de actiuni, in valoare de 1,5 pana la 2 miliarde dolari, la incheierea afacerii.

RBS a anuntat ca afacerea va avea un efect minim asupra limitei sale de capital impusa de SEC si va genera imediat castiguri pe actiune.

Sempra si-a majorat estimarea de dividend anual la 1,40 dolari, de la 1,24 dolari si a anuntat ca va mentine o tinta de plati de 35% pana la 40% din venitul net.

Totusi, compania si-a revizuit in scadere estimarea de profit pe 2008, la intre 3,65 pana la 3,85 dolari/actiune, fata de estimarile anterioare de 3,85 pana la 4,05 dolari/actiune.



Citeste si