6 Septembrie 2007

Roman Abramovici - primul client privat interesat de o aeronava A380



Miliardarul rus Roman Abramovici este primul client individual interesat sa cumpere un avion gigant model Airbus A380, pe care intentioneaza sa il utilizeze drept aeronava privata, afirma miercuri cotidianul francez Le Figaro.

Airbus a anuntat deja in iunie, cu ocazia salonului aeronautic din Bourget, ca a primit o comanda venita din partea unei persoane fizice pentru acest model gigantic, insa a refuzat sa dezvaluiasca identitatea cumparatorului.

Acest "client misterios" este Roman Abramovici, conform Le Figaro.

Miliardarul "utilizeaza momentan un micut Boeing 767, in asteptarea livrarii aeronavei gigant, programanta pentru anul 2011", afirma cotidianul francez, citat de AFP.

Avionul A380, al carui pret de catalog se ridica la 320 milioane dolari, poate transporta pana la 820 persoane.

Roman Abramovici, proprietar al echipei britanice de fotbal Chelsea si guvernator al regiunii Ciukotka, din Extremul Orient rus, detine o avere evaluata la 15 miliarde euro, conform AFP.



Citeste si