4 Octombrie 2007

Comisia Europeana a amendat grupul Visa cu 10,2 mil. euro

Comisia Europeana a amendat compania specializata pe emiterea de carduri de credit Visa cu 10,2 milioane euro (14,45 milioane dolari) pentru refuzul de a permite grupului Morgan Stanley de a se alatura sistemului sau de plati din Marea Britanie, relateaza Reuters.

Visa, care detine cea mai mare retea de carduri de credit din lume, a refuzat sa permita accesul grupului Morgan Stanley in cadrul sistemului propriu de plati intre martie 2000 si septembrie 2006, fara a oferi o justificare in acest sens, a declarat Comisia Europeana intr-un comunicat.

Bruxelles-ul incearca sa intareasca mediul concurential al acestui sector.

"Industria platilor prin intermediul cardurilor de credit joaca un rol foarte important in crearea si functionarea pietei unice in materie de plati", a declarat comisarul european pentru concurenta, Neelie Kroes.

"Comisia nu va tolera comportamente anti-concurentiale si va interveni in cazul in care anumitor companii nu li se permite accesul in cadrul retelelor de plati prin intermediul cardurilor de credit", a adaugat Kroes.

Visa a precizat ca Morgan Stanley este un concurent direct, insa Comisia a respins acest argument. Visa a semnat un acord cu Morgan Stanley in luna septembrie a anului trecut si a permis accesul grupului bancar american in cadrul retelei proprii.

Comisia a precizat ca a decis sa amendeze grupul Visa chiar daca Morgan Stanley a restras plangerea.
Banca americana a fost exclusa timp de sase ani de pe piata britanica, inclusiv o perioada de peste doi ani chiar si dupa ce Comisia Europeana a demarat o actiune in justitie impotriva Visa, a precizat executivul european.



Citeste si