25 Mai 2005

Deficit bugetar prea mare in curtea lui Berlusconi

Italia a incalcat limita de 3% a deficitului bugetar al Uniunii Europene in anii 2003 si 2004, se arata intr-un raport al Eurostat, biroul de statistica al Uniunii Europene, citat de Reuters. Nu este pentru prima data cand o forta industriala din Uniune incalca regulile bugetare cunoscute sub numele de Pactul de Crestere si Stabilitate.
Franta si Germania au depasit limita de 3% a Produsului Intern Brut, iar ministrii de Finante ai Uniunii Europene au decis sa schimbe regulile bugetare, pentru a permite acestor state sa faca ordine in sistemul financiar.

Presedintele Bancii Centrale Europene (ECB), Jean-Claude Trichet, a facut, ieri, un apel catre statele care au cheltuieli majore sa isi imbunatateasca sistemul finantelor publice.

Trichet este de parere ca dezechilibrul dintre finantele publice si datoriile ridicate afecteaza investitorii si increderea consumatorilor, relateaza Reuters.

Comisia Europeana estimeaza ca Italia va avea un deficit bugetar de 3,6% in acest an


De asemenea, Trichet a cerut respectarea Pactului de Stabilitate, considerat cheia credibilitatii cadrului european si a sigurantei monedei euro.

Eurostat a constatat ca deficitul bugetar al Italiei a fost de 3,1% atat in 2003, cat si in 2004, fata de 2,9%, respectiv 3% cat raportase guvernul de la Roma. Reprezentantii Eurostat au declarat ca vor intra in posesia unor date noi, care ar putea duce la o noua revizuire a deficitului. Comisia Europeana estimeaza ca Roma va inregistra o cadere de 3,6% in acest an, iar anul viitor an electoral va ajunge la 4,6%. Ministrii de Finante ai Uniunii vor decide la reuniunea lor din luna iulie, daca vor aplica sanctiuni Italiei din cauza deficitului ridicat.

Decizia pe care o vor lua ministrii europeni va fi primul test important pentru noua varianta a Pactului de Crestere si Stabilitate. Economia Italiei a inregistrat o crestere de 0,4% in 2002, de 0,3% in 2003 si 1,2% in 2004.





Citeste si