5 Martie 2008

Pretul petrolului creste, la 102,63 dolari barilul, inaintea reuniunii OPEC

Pretul petrolului a crescut, in aceasta dimineata, la 102,63 dolari barilul pe bursele electronice din Asia, dupa ce s-a apropiat de nivelul de 104 dolari pe baril, inregistrat inainte de reuniunea Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de la Viena, informeaza NewsIn, citand AFP.

In schimburile matinale, pretul petrolului "light sweet crude", cu livrare in aprilie, a crescut cu 18 centi, la 102,63 dolari pe baril, peste nivelul de 102,45 dolari atins luni seara la New York.

Pretul petrolului a urcat luni pana la un nivel record, de 103,95 dolari pe baril.

Petrolul Brent, din Marea Nordului, cu livrare in aprilie, s-a scumpit cu 22 centi, la 100,70 dolari pe baril.

"Fluctuatiile dolarului continua sa ghideze pretul petrolului", a declarat Victor Shum, analist al companiei Purvin and Getz, de la Singapore. Euro s-a apreciat luni la 1,5275 dolari, un nivel record, ieftinind petrolul pentru investitorii ce cumpara in alte monede decat dolarul american.

Piata asteapta reuniunea de miercuri a OPEC, de la Viena, al carui presedinte, Chakib Khelil, care este si ministrul algerian al petrolului, nu a exclus o posibila reducere a productiei.



Citeste si